Sări la conţinut

CONSILIUL JUDEŢEAN VÂLCEA A DEPUS UN NOU PROIECT CU FINANŢARE EUROPEANĂ

Marţi, 21 februarie a.c., Consiliul Judeţean Vâlcea, titular al proiectului „Sistem de Management Integrat al Deșeurilor Solide în județul Vâlcea”, a depus la sediul Autorității de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare din București, documentația aferentă fazei a II-a a proiectului menționat.
Aflat în implementare începând cu 15 noiembrie 2013, proiectul „Sistem de Management Integrat al Deșeurilor Solide în județul Vâlcea” și-a propus rezolvarea problemelor privind gestionarea deșeurilor menajere, la nivelul județului Vâlcea.
Prin faza I a proiectului, derulată prin Programul Operațional Sectorial de Mediu 2007-2013, s-a realizat închiderea obligatorie a celor două depozite neconforme de la Drăgășani și Călimănești și au fost achiziționați recipienți de colectare a deșeurilor, prin care s-a asigurat atingerea țintelor din domeniul gestionării deșeurilor pentru anul 2013.
Ţinând cont de imposibilitatea finalizării proiectului până la 31 decembrie 2015 (din pricina unor cauze neimputabile Consiliului Județean Vâlcea) şi având în vedere că proiectul a prevăzut realizarea unor facilități proiectate pentru atingerea țintelor aferente anului 2016, finanțarea fazei a II-a a proiectului, cu o valoare de 31 milioane euro, a fost aprobată prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.

„Obţinerea acestei finanţări ne ajută să rezolvăm toate problemele cu care ne confruntăm în gestionarea deşeurilor menajere la nivelul judeţului, probleme care nu au putut fi soluţionate în faza I a acestui proiect.
Investițiile realizate atunci, respectiv închiderea depozitelor neconforme de la Drăgășani și Călimănești, au ajutat județul Vâlcea să evite aplicarea sancțiunilor pe care le presupune procedura de infringement aplicată României de Comisia Europeană pentru netranspunerea în practică a legislației Uniunii Europene privind închiderea depozitelor neconforme de deșeuri, respectiv pentru gestionarea defectuoasă a depozitelor de deșeuri”. – Constantin Rădulescu, Preşedinte Consiliul Judeţean Vâlcea.

Cristian Buican solicită Premierului Grindeanu fonduri pentru localităţile care au proiecte de apă şi canal la Administraţia Fondului de Mediu

Prin intermediul unei interpelări transmisă Guvernului României, preşedintele liberalilor vâlceni, deputatul Cristian Buican, i-a solicitat direct premierului Sorin Grindeanu alocarea fondurilor necesare către localităţile care au accesat proiecte din fonduri nerambursabile de introducere a apei şi canalizării prin intermediul Administraţiei Fondului de Mediu. În condiţiile în care aceste localităţi trebuie să asigure o cofinanţare de 25% din proiect, plus acoperirea altor cheltuieli neeligibile, precum şi ca urmare a modificării legislaţiei privind procedura de alocare şi repartizare a fondurilor necesare funcţionării administraţiilor publice locale în anii 2016 și 2017 faţă de anul 2015, modificare ce a scăzut bugetul acestor comunităţi chiar şi de trei ori, parlamentarul liberal Cristian Buican consideră că este obligatorie alocarea fondurilor pentru aceste localităţi în vederea finalizării acestor proiecte.
Interpelarea transmisă de către deputatul Cristian Buican la cabinetul Prim-Ministrului reprezintă un demers instituţional venit ca răspuns la solicitarea reprezentanţilor administraţiilor publice din localităţile Bujoreni, Diculeşti, Fârtăţeşti, Popeşti, Stăneşti şi Stoeneşti. Menționăm că acest demers a mai fost făcut de către deputatul Cristian Buican și în luna octombrie 2016, către Guvernul Cioloș. Atunci, chiar dacă nu a rezolvat problema definitiv, solicitările de alocări de fonduri au fost luate în vedere la rectificarea din luna noiembrie 2016, când s-au alocat fonduri localităților pentru echilibrarea bugetelor locale. Deputatul Cristian Buican este de părere că situaţia acestor localităţi este una excepţională şi tocmai de aceea a solicitat Prim-Ministrului alocarea sumelor necesare din fondul de rezervă al Guvernului, subliniind faptul că toate demersurile instituţionale făcute de aceste administraţii publice locale către alte instituţii judeţene şi centrale au primit un răspuns negativ.
„Am ales să transmit această adresă direct la Prim –Ministrul Grindeanu, deoarece doar prin alocarea din Fondul de Rezervă aflat la dispoziția Guvernului se poate rezolva această problemă. Am depus o solicitare similară și Guvernului Cioloș, în octombrie 2016, și chiar dacă problema nu a fost soluționată definitiv, la rectificarea bugetară din luna noiembrie s-a ținut cont și de aceste necesități. Bugetele locale ale acestor localităţi sunt oricum împovărate şi nu au de unde să asigure cei 25%, partea lor de cofinanţare. Dacă vrem să atragem fonduri europene, trebuie ca instituţiile judeţene şi centrale să înţeleagă că trebuie asigurate cofinanţările. Din păcate, din partea Consiliului Judeţean nu avem nici măcar o minimă centralizare a tuturor problemelor cu care se confruntă localităţile, de rezolvarea lor nici nu poate fi vorba” a declarat preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.

Centrul de Informare Turistică al stațiunii Călimănești – Căciulata participă la Târgul de Turism al Olteniei

În perioada 10-12 martie 2017, va avea loc la Craiova a II-a ediţie a Târgului de Turism al Olteniei, care va reuni expozanţi din regiunea Oltenia şi din străinătate.
Preşedintele Consiliului Judetean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a aprobat participarea la acest eveniment, în calitate de expozant, a Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică în judeţul Vâlcea.
Astfel, într-un stand de 20 mp, reprezentanţii Consiliului Judeţean Vâlcea, alături de Centrele de Informare Horezu, Călimănești, Perişani, Ocnele Mari, Sălătrucel, Serviciul Public Judeţean Salvamont, precum şi de reprezentanţi ai Memorialului Nicolae Bălcescu şi ai altor instituţii de cultură, vor prezenta standul vâlcea cu cele mai atractive obiective turistice din zonă pentru diverse nişe de turism, precum şi oferte turistice specifice sărbătorilor pascale.
În stand vor fi prezenţi şi meşteri populari, ce vor oferi demonstraţii de prelucrare a lutului şi a borangicului, tradiţiile locale constituind un important punct de atracţie turistică în judeţul Vâlcea.
Prin participarea la Târgul de Turism al Olteniei se doreşte atragerea unui număr cât mai mare de turişti în judeţul Vâlcea, pe tot parcursul anului, precum şi fidelizarea acestora.

Imagine

La Brezoi. Președintele Consiliului Local este profesorul Ilie Diaconescu

Pentru perioada ianuarie – martie 2017 președinte de ședință al Consiliului Local Brezoi este prof. Ilie Diaconescu votat în unanimitate de către cei paisprezece colegi ai săi.
Potrivit raportului de specialitate și în conformitate cu articolele 35 și 41 din L215/2001 s-a adpotat proiectul de hotărâre în forma propusă. Această alegere a fost realizată în baza ordinii alfabetice după care funcționează Consiliul Local în procedura alegerii președintelui de ședință. Fiecare consilier din cei cincisprezece în timpul mandatului de patru ani este pentru o perioadă de trei luni președinte.
Până în prezent Ilie Diaconescu a condus o ședință care s-a desfășurat foarte bine. (DCN)

Parlamentarii PNL din judeţul Vâlcea susţin finanţarea corectă a autorităţilor publice locale

În proiectul de Lege privind Bugetul de Stat pe anul 2017 promovat de Guvernul Grindeanu-PSD, autorităţile publice din judeţul Vâlcea sunt văduvide de fonduri. De exemplu, conform Anexei nr. 7 în care se regăsesc sumele defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2017, judeţului Vâlcea îi sunt alocate doar 54.843 mii lei, în timp ce altor judeţe similare, precum Vaslui, îi sunt alocate 90.398 mii lei. În condiţiile în care cele două judeţe sunt similare atât din punct de vedere al suprafeţei cât şi al populaţiei, diferenţa de peste 40% fonduri alocate mai mult judeţului Vaslui faţă de Vâlcea nu se justifică. În aceste condiţii, deputatul Cristian Buican şi senatorul Romulus Bulacu au iniţiat un amendament la Legea Bugetului de Stat pe anul 2017 prin care fondurile pentru autorităţile publice locale să fie distribuite direct de la Guvern, pe bază de limite minime de venituri pe categorii de unităţi administrativ-teritoriale, la fel ca în anul 2015. Un alt motiv pentru care cei doi parlamentari PNL ai judeţului Vâlcea au iniţiat acest amendament la Legea Bugetului de Stat îl constituie subfinanţarea autorităţilor publice locale şi judeţene și suspiciunile continue privind alocarea pe criterii politice a fondurilor publice care există în fiecare an.
Alocarea de fonduri direct de la Guvern către autorităţile publice locale precum în anul 2015, pe limite minime de venituri pe categorii de unităţi administrativ-teritoriale reprezintă o modalitate de repartiţie a fondurilor susţinută şi de organismele reprezentantive ale autorităţilor publice locale ale comunelor şi oraşelor. Această modalitate de repartizare a sumelor defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale presupune alocarea de fonduri pentru atingerea limitelor minime de venituri proprii pe categorii de unităţi administrativ-teritoriale, luând în calcul veniturile proprii realizate pe anul 2016, astfel:
a)1.500.000 lei pentru comune;
b)6.000.000 lei pentru oraşe;
c)20.000.000 lei pentru municipii;
d)50.000.000 lei pentru municipii reşedinţe de judeţ;
e)80.000.000 lei pentru judeţe
”Am iniţiat acest amendament prin care Guvernul alocă direct fonduri localităţilor până la asigurarea unor limite minime pentru fiecare tip de autoritate publică locală în parte în vederea unei corecte finanţări a autorităţilor publice locale. Prin această modalitate de repartizare a fondurilor, atât bugetele comunelor şi oraşelor cresc substanţial, indiferent de coloratura politică a edililor, cât şi bugetul Consiliilor Judeţene. De exemplu, la Vâlcea suma ar creşte substanţial de la 54.843 mii lei la 80.000 mii lei. Din punct de vedere al impactului bugetar, suma destinată autorităţilor publice locale ar creşte cu doar 0,3%, ceea ce nu reprezintă o creştere ce ar pune în pericol stabilitatea bugetară. Mai mult decât atât, am propus acest amendament prin care se reintroduce modelul de finanţare al autorităţilor publice locale din anul 2015, deoarece atunci acesta a fost susţinut chiar de Liviu Dragnea şi PSD. Ţinând cont că, atât organismele reprezentative ale comunelor şi oraşelor, cât şi majoritatea primarilor au apreciat acest model de finanţare a primăriilor, precum şi impactul financiar minor, consider mai mult decât oportun acest amendament” a declarat preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.

2 februarie – sărbătoare la creștini ortodocsi. Întâmpinarea Domnului

Întâmpinarea Domnului, cunoscută în popor şi sub denumirea Stretenia (după numele vechi sla¬von), este sărbătoarea anuală a zilei în care Sfânta Fecioară Maria, conformându-se Legii (Lev. XII, 8), a mers la templul din Ierusalim, la 40 de zile după naşterea Domnului, pentru curăţirea ei; dumnezeiescul Prunc a fost întâmpinat şi ţinut în braţe de bătrânul şi dreptul Simeon (Luca II, 22 s.u.). La ortodocşi, accentul sărbătorii se pune pe persoana dum¬nezeiescului Prunc şi de aceea e numită Întâmpinarea Domnului (de către Simeon), fiind trecută între sărbătorile Mântuitorului, pe când la catolici pe primul plan stă persoana Fecioarei Maria, care a venit la templu pen¬tru curăţirea ei, după Lege. De aceea, la ei sărbătoarea se numeşte Cu¬răţirea Sfintei Marii şi e trecută între sărbătorile Maicii Domnului.
Prima menţiune documentară de¬spre existenţa acestei sărbători este cea din memorialul de călătorie al pelerinei Egeria, care ia parte la ea, la Ierusalim, în anii 382-384. Având în vedere ca în acea vreme la Ierusalim Naşterea Domnului se serba încă la 6 ianuarie, odată cu Epifania, întâm¬pinarea era sărbătorită la 40 de zile după Epifanie, adică la 14 februarie.
La Antiohia, după mărturia istoricului Cedren, sărbătoarea întâmpinării s-ar fi introdus în penultimul an al domniei împăratului Justin I (526), iar generalizarea ei în Răsarit s-a făcut în cursul secolului VI, începând din anul 534, când împăratul Justinian a schimbat data sărbătorii de la 14 februarie la 2 februarie (40 de zile socotite de la 25 decembrie, noua dată a sărbătorii Naşterii Domnului). Dintre creştinii răsăriteni, numai armenii sărbătoresc până astăzi în¬tâmpinarea Domnului tot la vechea dată, adică la 14 februarie.

Brezoi … un oraș care se dezvoltă foarte suspect!

Există o vorbă: „Cum are ăla, mă?! Cum poate mă?!” Așa se poate comenta în cazul a trei localități din nordului județului Vâlcea: Brezoi, Perișani și Berislăvești. Aici există o coeziune între cetățeni și edilul lor, iar rezultatele nu întârzâie să apară. Iar calitatea și expertiza conducătorilor din aceste trei localități îi situează la capitolul „realizare administrativă”.

Zilele acestea primarul orașului Brezoi, Robert Schell a prezentat raportul asupra situației economice, sociale și de mediu pentru anul 2016.
Orașul Brezoi este poarta de intrare care deschide Valea Lotrului – Transalpina. Are același număr de locuitori ca fratele său, orașul Călimănești, în jur de 8000 și este format din opt sate care au devenit localități componente: (Călinești, Corbu, Drăgănești, Golotreni, Păscoaia, Proieni, Valea lui Stan, Văratica).
Administrația din Brezoi a început anul 2016 cu un buget de 110,283 miliarde lei vechi ajungându-se la o execuție bugetară la sfârșitul anului de 189, 440 miliarde lei vechi. Diferența de 70 miliarde reprezintă sume atrase de către primarul Schell pe diferite programe. Despre realizările de aici se poate spune că Brezoiul a devenit un centru zonal unde se găsesc toate instituțiile de stat care deservesc zona de nord, dar așezate într-un cadru urbanistic foarte cochet. Administrația a știut pe bani puțini să reabiliteze blocurile pe care le-a încadrat cu aleile, cu terasele și străduțele. Organizează manifestări culturale la nivel calitativ ridicat și integrează infrastructura pentru necesitățile populației.
Robert Schell a declarat: „o serie de lucrări au fost finalizate, iar altele se vor întinde și pe parcursul anului 2017 astfel:
– Modernizarea, reabilitarea și extinderea apă canal în oraș Brezoi pe str. Eroilor și Vultureasa. Valoare 1 mil. euro realizat în proporție de 60%. Sumele sunt asigurate până la sfârșitul investiției. Cred că în luna august va fi făcută recepția lucrării;
– Reabilitarea și modernizarea drumului de interes local cu amenajarea zonei pietonale pe str. Unirii. Valoarea a fost de 2 mil. euro. A fost realizat în proporție de 70%. Sumele sunt deja contractate în luna iunie sper să facem recepția; Urmează asfaltarea străzii Unirii, parcările care sunt amenajate acolo în zona blocurilor 16/1, 12/2, asfaltarea străzilor Șindrila, str Lotrului;
– Reabilitarea și anveloparea blocurilor M3, M4, M5, 30. Valoarea lucrărilor a fost de 235 mii euro, proiect finalizat;
– Lucrări de renovare, modernizare și dotare cu centrală termică la liceul Gheorghe Surdu, clasele V – VIII, în valoare de 40 mii euro. Lucrări finalizate;
– Amplasarea unei platforme subterane pentru colectarea selectivă a deșeurilor menajere în valoare de 117 mii euro, proiect finalizat;
– Reabilitarea, extinderea și eficientizarea sistemului de iluminat public în valoare de 230 mii euro. Finalizat; (DCN)

Materiale viitoare:
– Cum va arăta proiectul de 865 mii euro de amenajare a bazei sportive din Brezoi și a zonei de agrement înconjurătoare;
– Ce schimbări de infrastructură va beneficia primăria Brezoi;
– Când vor începe lucrările la Casa de Cultură din Brezoi și cum va arăta noul edificiu;

La Călimănești. Oamenii lui Constantinescu au pus pe „butuci” vaporașul de agrement incorporat în proiectul Mirajul Oltului

La ora actuală în cadrul Consiliului Județean Vâlcea se desfășoară o amplă dezbatere pe tema proiectului Mirajul Oltului din stațiunea Călimănești – Căciulata. Consilierii județeni, partidele politice, presa și reprezentanții societății civile dezbat, printre altele, cum este posibil ca vaporașul de agrement să fie atât de degradat! Se fac tot felul de acuzații pentru că nimeni nu merge la sursă, adică la Călimănești. Lucrurile sunt date peste cap de către fostul președinte al Consiliului Județean, Gh. Păsat care minte ca un borfaș că acel vaporaș nu a fost dat în exploatare și ca atare: „17.000 euro au fost aruncați pe un vapor putrezit!”

Minciuni …
La nivel local se cunoaște faptul că a existat o lansare parțială a proiectului, la care a participat și Gh. Păsat. Ambarcațiunea (după cum am aflat pe surse) a fost încredințată consilierului local (PDL) Marius Gavrilă care a răspuns de exploatarea și întreținerea acesteia. În Consiliul Local Călimănești s-a votat un proiect de hotărâre prin care s-au stabilit tarifele de exploatare pentru plimbările estivale, iar cataramanul (vaporașul) a fost lansat la apă unde a stat câteva luni bune, efectuîndu-se zeci de curse.
După cum a declarat consilierul județean Samuel Vâlcu: „în contractul de predare – primire constructorul a stipulat foarte clar că ambarcațiunea trebuie acoperită cu o prelată specială pusă la dispoziție de acesta.”

Acest proiect are trei componente: parc sportiv (Jiblea Veche), agrement pe râul Olt (vaporaș și doua pontoane) și un SPA cu piscine interioare și exterioare (în parcul casei de cultură). Investiția oferă zonei Călimănești necesarul de agrement și ofertă turistică echilibrând, într-un fel, Căciulata care este mult mai dezvoltată din acest punct de vedere. Inițiatorul proiectului este fostul primar Ilie Amuzan împreună cu conducerea PSD din perioada anilor 2004 – 2012. În timpul implementării și finanțării investiției s-a schimbat conducerea politică. La Călimănești a fost ales Florinel Constantinescu (PDL), iar la nivel județean s-a instaurat ușor, ușor majoritatea liberală. Au început de acum stângăciile, oamenii lui Gh. Păsat și-au dat cu stângul în dreptul, iar la Călimănești primarul nou ales nu s-a implicat declarând de la începutul mandatului că nu este interesat de Mirajul Oltului care nu trebuia amplasat în zona respectivă!!!
Pentru nevoia turistică a zonei Călimănești acest tip de investții este capital în scopul atragerii turiștilor și a dezvoltării capacităților de cazare în regim particular. Dar deocamdată stăpânul râului, ramului, Oltului, aerului nu binevoiește să fie interesat de asemenea lucruri!!! (DCN)

Astăzi la Călimănești – ședința Consiliului Local pentru luna ianuarie

Marți 31.01.2017, orele 1600 în sala de şedinţe a consiliului local, are loc ședința Consiliului Local Călimănești cu următoarea ordine de zi:
1. Raport și proiect de hotărâre privind aprobarea Strategiei de eficiența energetică a orașului Călimănești – iniţiator primarul oraşului Călimăneşti – Dr. Florinel Constantinescu.
2. Raport și proiect de hotărâre privind modificarea prețului pentru serviciul public de producere, distribuție și furnizare a energiei termice produsă în sistem centralizat pe raza orașului Călimănești – iniţiator primarul oraşului Călimăneşti – Dr. Florinel Constantinescu.
3. Raport și proiect de hotărâre privind trecerea unui teren din domeniul privat al orașului Călimănești în domeniul public al orașului Călimănești – iniţiator primarul oraşului Călimăneşti – Dr. Florinel Constantinescu.
4. Raport și proiect de hotărâre privind transmiterea în folosință gratuită a rețelei electrice realizate prin EXTINDERE LEA JT ȘI ILUMINAT PUBLIC ÎN ORAȘUL CĂLIMĂNEȘTI, ZONA BARAJ, JUD.VÂLCEA către DISTRIBUȚIE ENERGIE OLTENIA SA și desemnarea reprezentantului orașului Călimănești pentru semnarea documentelor aferente – iniţiator primarul oraşului Călimăneşti – Dr. Florinel Constantinescu.
5. Raport și proiect de hotărâre privind modificarea art.2 din Hotărârea Consiliului Local nr.69/29.08.2013 privind aprobarea inființării „Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică Călimănești”- iniţiator primarul oraşului Călimăneşti – Dr. Florinel Constantinescu.
6. Raport și proiect de hotărâre privind reorganizarea Comsiei de validare a Consiliului Local al orașului Călimănești, constituită prin Hotărârea Consiliului Local Călimănești nr.1/24.06.2016 – iniţiator primarul oraşului Călimăneşti – Dr. Florinel Constantinescu.
7. Raport și proiect de hotărâre privind încetarea unui mandat de consilier local – iniţiator primarul oraşului Călimăneşti – Dr. Florinel Constantinescu.
8. Raport și proiect de hotărâre privind aprobarea chiriei nominale pentru locuințele pentru tineri, destinate închirierii pentru anul 2017 – iniţiator primarul oraşului Călimăneşti – Dr. Florinel Constantinescu.
9. Întrebări, interpelări, petiţii şi informarea consilierilor locali.

La Râmnicu Vâlcea Gutău nu scapă de detractori …

Intifada tinerilor frumoși și liberi continuă împotriva primarului Mircia Gutău. În ciuda Instanțelor Supreme de judecată care acum spun că nu ar fi fost atât de vinovat, în ciuda marii majorități a râmnicenilor care l-au votat cu două mâini pe omul politic Gutău și în ciuda rezultatelor remarcabile și unice pe care acesta le-a înregistrat ca administrator de municipiu … totuși se găsesc „nesupuși” care vor cu tot dinanisul să aducă în spațiul public războiul pietrelor!!!
Este clar că și înainte, dar și după Mircia Gutău nu s-a mai ridicat niciun „razboinic politic” care să poată face lucrurile mai bine, care să aibă mai multe realizări urbanistice, de infrastructură sau sociale. Cu toții au privit ca niște lachei cum li se destramă orașul odată cu stăpânul care nu mai este, înghițind în sec justificările nepunticioase conjuncturilor care au avut ca armă doar promisiunile deșarte.
Mircia Gutău este iubit cu adevărat de către râmnicenii lui și este oferta politică cea mai bună la ora actuală. Nu poate spune nimeni (nici chiar detractorii frumoși și liberi) că este altcineva mai bun și este eclipsat de Gutău. Buna funcționare a politicii de la Rm.Vâlcea influențează, categoric toată zona metropolitană și întreg județul care poate primii beneficii reale. Un exemplu clar în acest sens a fost mâna întinsă de către Consiliul Local Rm.Vâlcea orașului Călimănești care a primit niște bani atunci când i-a fost foarte greu.

Faptul că edilul Râmnicului își implementează promisiunile electorale este foarte onorabil, Gutău redevine politicianul puternic care a fost. Dar în același timp își câștigă liota de oportuniști care încasează bani din campaniile murdare îndreptate împotriva sa! Oare cât va mai suporta Gutău aceste jocuri calomnioase adresate în numele libertății de exprimare?! (DCN)

COZIA-INFO

Un site de prezentare al publicatiei Cozia-Info

Ing. Mircea Stanculescu

"Prefer sa deranjez cu adevarul, decat sa fac pe plac cu lingusiri !". (Seneca)