Sări la conţinut

PUBLICISTICA

31 Octombrie 2012

 

Mânăstirea Stânișoara

Se află în partea de nord-est a orașului Călimănești, pe partea stângă a Oltului, la 10 km nord de stația C.F.R. Călimănești – Jiblea și la 7 km nord-est de Mânăstirea Cozia. Ea este situată într-o depresiune la poalele muntelui Cozia. Numele de Stânișoara provine de la stâna de oi a Mânăstirii Cozia, care, cândva, se afla în această zonă. În partea de nord se află muntele Sălbaticul, în peșterile căruia s-au adăpostit mulți sihaștri.

În secolul al XV-lea o parte din călugării Mânăstirii Cozia și Schitului Ostrov s-au retras în aceste locuri și au dus o viață de sihaștri. Pustnicii cunoscuți de tradiție, Neofit, Meletie și Isaia, au viețuit aici în jurul anului 1671 și au înălțat o mică biserică din lemn pe locul actual al mânăstirii. Lor li s-au alăturat și alți frați veniți din împrejurimi și a luat ființă Schitul Nucet. Până azi sunt pomenite Peștera lui Neofit, Peștera lui Meletie și Izvorul lui Isaia. Între anii 1675 și 1747, din motive necunoscute, Schitul Nucet a rămas aproape pustiu. În anul 1747 clucerul Gheorghe și boierii Anghel și Petru din Pitești au zidit o biserică și chilii pentru călugări și au sfințit-o cu hramul „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” (23 aprilie). În acel an ispravnic și egumen la Mânăstirea Cozia era Ghenadie. Peste patru decenii, în anul 1787, a izbucnit războiul ruso-austro-turc (1787-1792). În anul 1788 Schitul Nucet a fost prădat și călugării uciși. Din biserică n-au mai rămas decât ruinele care serveau ca adăpost pentru oile ciobanilor.

În anul 1807 au venit de la Muntele Athos doi călugări, sârbul Sava și românul Teodosie, care, cu ajutorul lui Iosif, episcopul de Argeș (1793-1820), au zidit o nouă biserică în locul celei din 1747, având același hram „Sf. Mare Mucenic Gheorghe”. Lucrările de construcție  s-au terminat în anul 1809. Din anul 1807 Schitul Nucet și-a schimbat numele în „Stânișoara”. Călugărul Sava a ajuns egumenul acesteia și a înnoit atât viața duhovnicească în obștea sa, cât și tradiția de a nu intra femeile în schit. Peste aproape patru decenii, în 1850, a izbucnit un mare incendiu și a mistuit în întregime complexul monastic. Mai târziu, în ziua de 7 noiembrie 1903, pe vremea lui Gherasim Timuș, episcop de Argeș (1894-1911) și a starețului arhimandrit Nicodim Manu s-a pus piatra de temelie a unei noi biserici de zid în prezența celor șase ierarhi episcopii Gheorghe Timuș al Argeșului, Atanasie Mironescu al Râmnicului Noul Severin, Pimen al Dunării de Jos și arhiereii Valerian Râmniceanu, Calist I. Botoșăneanul și Sofronie Vulpescu Craioveanul. Biserica cu hramul „Sf. Gheorghe și Sfânta Treime” a fost terminată la 7 august  1904. Arhitectul planului de construcție a fost italianul Debona Apoloni. Tot el a ridicat  în 1906 terasa dinspre nord, pe care s-a clădit un pavilion în stil românesc folosit drept chilii pentru călugări.

Biserica este o construcție masivă din piatră cu o turlă mare pe naos. Pronaosul și naosul formează un singur spațiu mare. Pridvorul este deschis, menținut de patru coloane din piatră sculptată la partea superioară. Are tavanul frumos pictat. Ferestrele au vitralii pictate cu sfinți. Biserica este acoperită cu tablă. Pictura a fost realizată în 1948 de Dumitru Belisarie și elevul său.

Din pisania bisericii aflăm următoarele: „Întru slava Sfintei Treimi și a Sf. Mucenic Gheorghe s-a ridicat din temelie acestă sfântă biserică, punându-se temelia la anul 1904 august 7 și s-a sfințit la anul 1909 aprilie 23 în zilele prea înălțatului nostru rege Carol I și cu binecuvântarea P.S. Episcop de Argeș Dr. Gherasim Timuș, prin osteneala și stăruința starețului Arhimadrit Nicandru Manu, împreună cu tot soborul mânăstirii și cu alți ctitori”.

Trapeza ridicată la 1886 prin cheltuiala Episcopului D.D. Ghenadie Petrescu (14 februarie 1876-18 mai 1893) al Argeșului și casele clădite în 1894 au fost mistuite de un incendiu în februarie 1917. În locul lor, în anul 1937 s-a ridicat biserica paraclis cu hramul „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul” (24 iunie) sub stăreția ieromonahului Cornel Oprescu. Acest paraclis este folosit iarna pentru slujbele religioase. Până în 1864 Mânăstirea Stânișoara a fost metoc al Mânăstirii Cozia, iar după această dată a devenit independentă.

Conform prevederilor Decretului 410/1959, 6 monahi au fost alungați din mânăstire, în anul 1960. În ultimii ani s-au produs multe prefaceri ale mânăstirii. Arhimandritul Laurențiu Popa, starețul, a acoperit biserica mare cu tablă de aramă între anii 1986 și 1988, iar clopotnița și casele au fost reînnoite și acoperite cu tablă zincată, între anii 2001-2005. În anul 1998, după sfințirea Mânăstirii Cozia Veche la 14 octombrie 1998, starețul Mânăstirii Stânișoara, Laurențiu Popa, a primit însărcinarea de la P.S. Gherasim Cristea, episcopul Râmnicului, de a se ocupa și de Mânăstirea Cozia Veche. (Dr. Gh. Mămularu – Călimănești)

 

13 Noiembrie 2012

 

Despre Voineasa. De ce a trebuit să fie așa?!

 

Înainte de 1989, generațiile care acum sunt la anii de bătrânețe, fie sunt încă maturi, au lucrat în toate sectoarele de producție, în economia aia așa cum a fost comunistă, depășită, dar … sunt lucruri care se mai văd și astăzi, fabrici și uzine care au fost tăiate și date la fier vechi, hidrocentrale care produc curent, blocuri de locuințe, canale și tot ce s-a mai construit în epoca trecută cu mari eforturi; am stat la cozi interminabile pentru o bucată de carne, am mâncat pâine la rație, am circulat cu mașinile numai cu 10 litri de benzină pe lună, am lucrat toate sâmbetele și duminicile, nu am avut pașapoarte să vizităm Europa, decât numai în grup. Printre multele realizări, se poate enumera și stațiunea Voineasa, făcută odată cu lucrările hidrocentralei de la Brădișor, Lotru.

Astă vară, adică acum două luni am fost cu bilet de pensionar la Voineasa pentru un sejur. Bănuiam, dar … bănuiala s-a adeverit, pur și simplu personalul mai împuținat de la fostul UGSR ne-au „răsfățat”. S-au ocupat de noi cum au putut mai bine, chiar și mâncarea la cantina restaurant, gătită numai în stil românesc, curat și servită cu toată dragostea de „meseriași”, care știu să iubească și să primească amărâții de turiști.

Zilele acestea, mai bine zis 3 noiembrie, am plecat cu iubita mea soție să revăd Voineasa. O călătorie foarte plăcută pe Valea Lotrului, care nu prea mai este râu, ci doar un firicel de apă. O frumusețe de nedescris. Un pastel de toamnă târzie cu un colorit al pădurii de o parte și de alta a șoselei și a ce a mai rămas din Lotru, pur și simplu ne-au încântat ochii. Ne-am oprit de mai multe ori și ne-am întrebat cum a putut crea Bunul Dumnezeu așa minuni de peisaje. Cred că nu ar putea nici cei mai pricepuți pictori să coloreze tablourile lor cu asemenea varietăți de culori, de la ruginiul lui Eminescu din Pădurea de aramă, la verdele care trece la un galben verzui de toamnă nuanțat în atâtea nuanțe care îți taie respirația privindu-le. Un aer curat cu mirosul specific al văii Lotrului care cred eu că nu mai există în toată lumea. Am stat cu soția de mână ca doi tineri de 18 ani și-am tot privit la aceste minunate frumuseți și sincer ne-am tot gândit de ce nu ne mai caută străinii sau chiar românii noștri să se bucure de aceste binecuvântate locuri care sunt de neegalat, care îți încarcă sufletul cum se încarcă bateriile slăbite ale mașinilor.

Am mers și ne-am apropiat și de Hotelul Lotru, o construcție solidă înfiptă parcă în dealul de la intrare în Voineasa; o clădire lucrată bine și cu temei să țină câteva generații, la care distinsa soție îmi spune cu o nostalgie ușor de înțeles: „Uite aici am stat noi în camera de la balconul ăsta! Așa este, am stat și ne-am simțit minunat. Hai să vedem și pe cineva de la hotel!”. Dar … surpriză, nu am văzut nici „pensionarii de câini”, care erau astă vară, iar la intrarea în hotel erau lacăte cât pumnii. Pustiu – de ce oare?? … a fost un cataclism, au pierit oamenii? Urcăm cu mașina mai sus și am trecut în revistă toate vilele care sunt făcute nu ca blocurile, ci sunt proiectate și construite fiecare în stilul său – și cu specific de munte, nu sunt rău, dar … sunt mai cochete și mai bine construite decât cele de la Sinaia sau Bușteni. Dar … toate pustii, se vede că lipsa omului, încet, încet își va spune cuvântul. Azi o fereastră, mâine o țiglă și uite așa în câțiva ani stațiunea de la Voineasa, o gingășie construită de odioșii comuniști, cu eforturi mari, cu chin, cu multe renunțări din partea noastră și a părinților noștri, să nu fie așa – să dea Dumnezeu să le dea mintea de pe urmă a celor care ne conduc –  dar dacă va continua așa va ajunge „Ruineasa”. Păcat, mare păcat! Sper să nu mai apuc să văd aceste minunate viluțe și vile, ruine. Nu fac politică, dar am văzut pe post pe dl. Bogdan Hossu, un bărbat cu multă personalitate, un remarcabil lider de sindicat de peste 15 ani, dl. Miron Mitrea-fost lider de sindicat, dl. Victor Ciorbea-fost lider de sindicat, ce au făcut, cum au gândit „părăsirea” acestei stațiuni, ce se întâmplă pe viitor, vom asista în continuare la degradarea ei? Dacă binențeles nu va fi populată. Chiar și dl.deputatul Buican de pe zona Nord a județului, dl. Emilian Frâncu, fost senator de pe zona Nord, au gândit sau au o strategie cu această minunată stațiune?! Nu este păcat să fie părăsită, este munca unor oameni – nu se poate să se facă nimica unor construcții care nici elvețienii nu cred că le au așa de bine lucrate și așezate în peisajul montan al frumoaselor locuri din Voineasa.

Și ne-am întrebat eu și consoarta mea: „De ce a trebuit să se întâmple așa?” Hai, s-a schimbat regimul, sistemul, dar efortul și munca creatoare care cu eforturi mari a reușit să construiască această microstațiune, de ce nu este pusă în valoarea pe care o merită, să se bucure și membrii de sindicat care și câți mai sunt, pensionari și străini, care ar aprecia aceste locuri și chiar deservirea celor care mai sunt salariați sezonieri. Înainte de 1990 erau aproape 400 de salariați la fostul UGSR, acum nu cred că mai sunt nici 20. De ce să plecăm noi în Italia sau Austria sau Spania și să nu vină ei la  noi, sau chiar vecinii noștri rușii, ungurii, bulgarii – ar simți și ei aerul minunat și deservirea unui personal care este pregătit corespunzător. Încă se mai poate să se facă ceva, numai să fie voință și seriozitate. Cred eu că toți liderii noștri de sindicate de la toate confederațiile, CNSLR Frăția, Alfa, Mineritul și în cooperare cu pensionarii, ar putea rezolva ca această perlă mică a județului nostru să-și revină la ce a fost odată. Eu sunt convins că toate confederațiile sindicale vor găsi o soluție, pentru că să recunoaștem această microstațiune are un proprietar, și anume toți, membrii de sindicate din România, ale căror interese sunt numai spre binele membrilor săi. Să le ajute Dumnezeu să facă ce trebuie! (consilier juridic Constantin Mihăilă – Călimănești)

 

13 Noiembrie 2012

 

Bolnițele mânăstirilor vâlcene

Cuvântul „bolniță” este de origine slavă, fiind sinonim cu cel neolatin „spital”. În Țara Românească și Moldova aceasta a devenit o instituție patronată de Biserică, organizată pe lângă mânăstiri cu scopul de a asigura asistență medicală.

La noi, primele bolnițe au fost la Vodița, Tismana și Neamțu, înființate în secolele XIV și XV. În aceste bolnițe viețuiau călugări bătrâni, bolnavi sau infirmi în condiții de trai tihnit, cruțați de rigorile canoanelor monahale pe care nu le mai puteau urma. Ei își aveau la bolniță chiliile și trapeza, iar în mica lor bisericuță își îndeplineau îndatoririle rituale.

În județul Vâlcea, de-a lungul timpului au fost construite multe mânăstiri și schituri, dar nu toate au avut bolnițe. În ordine cronologică, vom aminti mânăstirile vâlcene care au avut bolnițe:

1. Schitul Jgheaburi are hramul „Nașterea Maicii Domnului”și se găsește în comuna Stoenești. Din pisania bisericii rezultă că schitul a fost făcut din lemn în anul 1310 pe vremea lui Radu Negru Voievod. Aici se pare că ar fi existat și cea mai veche bolniță din județul Vâlcea. În partea de nord a bisericii se află un izvor cu apă sulfuroasă.

2. Bolnița mânăstirii Bistrița cu hramul „Schimbarea la față” a fost construită de Radu Craiovescu în anul 1520-1521. Pridvorul a fost construit în perioada 1700-1710 de Adriana Cantacuzino, soția lui Șerban Cantacuzino.

3. Bolnița mânăstirii Cozia are hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” și a fost zidită în anii 1542-1543 de către Radu Paisie (1535-1545). Călugării bolnavi foloseau pentru tratarea suferințelor și apele minerale existente în zona Coziei.

4. Bolnița mânăstirii Hurezi cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a fost zidită de doamna Maria Brâncoveanu între anii 1696-1699. Mai târziu, în perioada 1793-1796 a fost reparată de egumenul mânăstirii Pahomie.

5. Bolnița Episopiei din Râmnicu Vâlcea cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a fost zidită de episcopul Climent ajutat de ieromonahul Teodor între anii 1746-1748. Bolnița a fost zidită în formă de corabie, cu pridvor într-un stil românesc.

6.Bolnița mânăstirii Dintr-un Lemn cu hramul „Nașterea maicii Domnului” a fost construită din lemn între anii 1810 și 1814 de către Iancu, ginerele lui constantin Socoteanu pe locul stejarului păstrător de icoană și pe temelia altei bisericuțede lemn ridicată în secolul al XVI-lea de Ancuța, fiica doamnei Chiajna și a lui Mircea Ciobanul.

Aceste bolnițe vâlcene prin arhitectura și pictura lor prezintă și azi un deosebit interes pentru specialiști și iubitori de istorie și arte plastice. (Dr. Gh. Mămularu – Călimănești)

 

13 Noiembrie 2012

 

Mânăstirea Turnu

Se află în partea de nord-est a orașului Călimănești, pe malul stâng al lacului de acumulare al hidrocentralei Turnu, la circa 600 m sud de fosta stație C.F.R. și la 7 km nord de Jiblea Veche. În fața acestei mânăstiri se ridică un vârf pleșuv de piatră cu înfățișare de turn. Se spune că sus pe vârful lui era un foișor al oștilor romane, care a fost apoi folosit și de voievozii Țării Românești ca punct de observație.

La începutul secolului al XV-lea, aici, în această zonă retrasă, liniștită și plină de frumusețe au poposit câțiva călugări plecați de la Mânăstirea Cozia și Schitul Ostrov. S-au retras aici ca sihaștri pentru a avea mai multă liniște și a se reculege în rugăciune. Trăiau în peșterile din stâncile muntelui Cozia sau în bordeiele pe care le construiau singuri. Multă vreme sihaștrii de aici n-au avut biserică. Pentru nevoile lor duhovnicești coborau fie la Schitul Cozia Veche, fie mai jos, la Mânăstirea Cozia. În secolul al XVII-lea, crescând numărul lor, au înălțat la poalele muntelui o mică biserică de lemn cu hramul „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” sau „Ovidenia” (21 noiembrie).

Mai târziu, în prima jumătate a secolului al XVII-lea, din obștea de la Cozia au mai plecat 6 călugări, printre care Daniil Duhovnicul și ucenicul său Misail. Aceștia doi din urmă și-au săpat cu dalta peșteri alăturate și au conviețuit împreună mai bine de 30 de ani. După moartea cuviosului Daniil, Misail a rămas singur. El s-a îngrijit pe mai departe de mica biserică; a adunat mai mulți sihaștri în jurul său și a ajuns cel dintâi egumen al Mânăstirii Turnu. Peste câțiva ani, în 1676, Varlaam, mitropolitul Țării Românești (1672-1679), a construit alături o mică biserică din piatră și cărămidă, păstrând vechiul hram de „Ovidenia”. Această biserică este copia Coziei Vechi; ne-o dovedesc planul și dimensiunile care sunt aceleași la ambele biserici: de formă dreptunghiulară, măsurând 9,5 m lungime, 3,6 m lățime și 5 m înățime, iar grosimea zidului 0,8 m. Biserica nu avea turlă. În interior pronaosul este despărțit de naos printr-un zid gros prevăzut cu o ușă. Catapeteasma este din lemn, iar zugrăveala în frescă. Pe dinafară biserica este tencuită și văruită. La intrare este următoarea inscripție: „Din mila și darul lui Dumnezeu, Părintelui și al Fiului și al Duhului Sfânt s-au ridicat și s-au înălțat acest sfânt lăcaș, întru cinstea și lauda Aducerii în Biserică  a Prea Sfintei și Blagoslovitei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarei Maria, cu nevoința și cu toată cheltuiala Părintelui Chir Varlaam, Mitropolitul Țării Românești în zilele lui Io Duca Voievod, 14 iulie vleat 7184 (1676)”. În interior sunt zugrăvite  la locul ctitorilor vlădica Varlaam și jupân Ene (negustor) din Pitești, ținând amândoi biserica. Ultimul nu este menționat în inscripție, ceea ce înseamnă că el este un ctitor donator sau restaurator, probabil al picturii, întrucât nu se știe dacă pictura este originală. În anul 1866, pe vremea când era stareț aici  ieromonahul Agafton, s-a ridicat la mijloc (pe naos) o turlă de lemn și a fost repictată biserica. Tot atunci o parte din chiliile vechi din lemn au fost schimbate cu altele de zid din piatră și cărămidă. O tradiție locală ne spune că mama lui Varlaam, rămânând văduvă, s-a retras la Schitul Ostrov unde s-a călugărit, primind numele de Xenia, iar pe fiul ei „l-a așezat la Mânăstirea Cozia” unde el și-a făcut ucenicia. La bătrânețe Xenia s-a retras la Mânăstirea Turnu, ctitorită de fiul său. Aici ea a trăit într-un bordei de schimnică. Alții spun că bătrâna ar fi trăit chiar într-una din peșterile ce se află în stâncile din jurul acestei mânăstiri.

În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, familia preotului Lazăr și Maria Socolescu din Mălaia, județul Vâlcea și-a adus pe fiul lor, Ion, de 14 ani, la Mânăstirea Turnu. Aici a intrat în cinul monahal primind numele de Iosif. Acesta a ajuns mai târziu primul episcop al Argeșului (1793-1820). Către sfârșitul secolului al XVIII-lea părinții săi s-au călugărit tot la această mânăstire sub numele de Arsenie și Marta. Episcopul Iosif a donat Mânăstirii Turnu mai multe cărți de cult. Mai târziu, odată cu secularizarea averilor mânăstirești (13 decembrie 1863), Schitului Turnu i-au fost luate toate proprietățile dobândite prin cumpărare sau donații. Atunci a pierdut chiar și locul de vatră. Din păcate terenurile secularizate au fost arendate la anumiți particulari care speculau în chip neomenos. Văzând această comportare a autorităților locale, peste două decenii, în 1884, Mânăstirea Turnu aducea cazul la cunoștința Episcopiei Argeșului, care la rândul ei, intervine la Ministerul Cultelor, ca pe viitor locul de vatră să se arendeze schitului de-a dreptul de către minister. Propunerea s-a aprobat. În anul 1870 Ministerul Cultelor a intenționat să desființeze schiturile Turnu, Robaia și Ostrov pentru reducerea cheltuielilor. S-au făcut intervenții la mitropolitul Ungrovlahiei și în urma acestora cele trei schituri n-au mai fost desființate. În sezoanele estivale ale secolului al XIX-lea, cei veniți din alte localități să facă băi la izvoarele termale din Poiana Bivolari erau găzduiți în chiliile călugărilor de la Mânăstirea Turnu. În jurul izvoarelor se făceau gropi adânci de 1- 1,5 m în care acumula apa minerală și oamenii se bălăceau pentru a-și alina suferințele reumatismale.

În secolele XVII – XIX Sihăstria Turnu se numea „Schitul de sub muntele cel mare Cozia”. El era metoc al Mânăstirii Cozia. Timp de trei secole el a fost locuit de călugări. Sihăstria de la Turnu a fost cea dintâi de pe Valea Oltului, în care era interzisă intrarea femeilor. Timp de peste două veacuri s-a respectat cu strictețe această rânduială. Către sfârșitul secolului al XIX-lea, în perioada 1897-1901, din inițiativa lui Gherasim Timuș, episcopul Argeșului (4 martie 1894-22 decembrie 1911), a fost construită biserica mare împreună cu un rând de chilii. Polonezul Anton Lapinschi, arhitectul și pictorul care a realizat-o, a făcut ceva cu totul străin din stilul românesc: a așezat biserica la primul etaj al corpului de clădiri, deasupra trapezei; pictura a fost executată tot de el, întâi pe pânze detașate, care apoi au fost aplicate pe pereți. Biserica are formă pătrată, cu o turlă mare la mijloc și câte una mai mică din lemn în cele patru colțuri. Biserica a fost sfințită în ziua de 6 august 1901 de către episcopul de Argeș, ctitorul ei, Gherasim Timuș. Hramul este „Schimbarea la față” (6 august).

La 28 octombrie 1901, cu prilejul sfințirii noilor edificii, schitul este ridicat la rangul de mânăstire canonică. Mai târziu, peste trei decenii, un incendiu a izbucnit de la o sobă de la arhondaric în noaptea de 6 spre 7 februarie 1932. A distrus într-un ceas 5 corpuri de case cu 26 de camere, 2 șoproane, trapeza veche, clopotnița, turla de la biserica mică, tâmpla cu toate icoanele și candelele, iar pictura interioară s-a degradat. Luase foc și casa nouă, dar printr-un efort deosebit al călugărilor, incendiul a fost localizat și stins. Prin străduințele episcopului Nichita Duma (5 iunie1923-16 aprilie 1936) și donațiile credincioșilor au fost refăcute biserica, clopotnița și două case. Pictura a fost refăcută în frescă de către Belizarie. Stareț al mânăstirii era Calist Barbu.

Între anii 1935 și 1938, această biserică, ca și întreg ansamblul monastic de aici a fost în atenția episcopilor de Argeș Nichita Duma și Grigorie Leu (30 aprilie 1936-11 iunie 1940). Acesta din urmă, în anul 1940, a început lucrările de construire a chiliilor cu etaj, lucrări ce s-au terminat în anul 1943. La 1 octombrie 1943 a fost mutată la Mânăstirea Turnu Școala de cântăreți. La această școală, în perioada 1 octombrie 1943- 31 decembrie 1944 profesor și director a fost arhimandritul Grigorie Urițescu, starețul acestei mânăstiri. Școala a funcționat aici până în 1949. Mai târziu, potrivit Decretului 410 din anul 1959, mânăstirea a fost desfințată în 1961 și transformată în casă de odihnă pentru personalul Episcopiei Râmnicului și Argeșului (se uniseră la 1 mai 1949). Această situație a durat până în 1975 când ieromonahul Teoctist Dobrin (1975-1990) a fost numit ca superior, iar casa de odihnă a fost evacuată de aici și Turnu a devenit în subordinea Mânăstirii Cozia. În anul 1982 el a adunat în jurul lui un grup de tineri și a început o nouă viață monahală. Tot în 1982 s-a amenajat primul drum de acces prin construirea podului de peste Olt la Lotrișor.

În anul 1988 schitul a fost readus la statutul de mânăstire. În urma retragerii starețului Teoctist Dobrin în 1990, a fost numit în locul lui monahul Ioanichie Trifa, hirotonit ieromonah în 1992. De atunci noul stareț a condus până azi , și continuă să conducă și în prezent destinele acestei mânăstiri, evidențiindu-se ca mare teolog, gospodar și cărturar. (Dr. Gh. Mămularu – Călimănești)

 

13 Noiembrie 2012

 

Deplângerea soartei noastre de „rumâni”

 De 200 de ani suntem expresia integrală a  sufletului românesc, regi ai cugetării românești, ultimii mari ocupanți fanarioți. Unitatea fenomenelor din viața noastră publică, ne mână condeiul adeseori, la deosebită asprime, și într-adins putem considera aceasta înainte, pentru că cele ce vom povesti să nu ne împingă la expresii, pe care am voi să le evităm, nu din cauză că cei cărora le-am adresa asemenea cuvinte nu le-ar merita, ci pentru a menține o atitudine rece în discuție.

Aferim, Alecule, am pus mâna pe pită și cuțit!”

Dacă în funcție de conjunctura politică și istorică, am revendica anumite curente ideologice în scopul înfrânării și luminării maselor populare, am vedea că ne zbatem în regim șarlatanist, totalitar, când poporul român are înrădăcinate credințe, ca însuși o icoană luminoasă în suflet, pe care dușmanii se luptă cu greu să i-o smulgă. Păi dacă l-aș elodia pe autorul de la Sibiu sau cultul lanului de secară de la Dunăre, Marin Preda, sau autorul „Ciulinilor”, am vedea că-n secolul nostru luminat românesc există Sartre, există Mukarami, există „Mistrețul cu colți de argint”, există Da Vinci. Autori pur-români. Care conștiințe puternice pentru tineret, ocupă planul întâi la ideologia „reflectorului rusesc” precum „prolecultiștii și semănatoriștii” din comunism sau „jurnaliștii fervenți ai școlii muntene”. Deci, de ce n-am revendica noi zona riverană a Carpaților! Să ne clădim monumente-mentor politice, căci drumul de o mie de mile începe cu primul pas în Republică. Suntem noi de comitet?! Am observat felurite lucrări dezorganizate care au provocat o degringoladă și mai mare în generația „gogăl”, cum zice Guvernul de la București. Să aproximăm al II-lea val, Magogăl?! Treaba asta nu ne aduce niciun șfanț! – românii or să se roage cu prioritate pentru pâine, România pentru americanii de pe stradă o să însemne Rusia, pentru două viitoare și planificate baraje hidrocentrale de pe Olt și pentru câțiva confrați de soi, precum Mailat Vlad Nicolae, Râmaru, o să ne ducem cu pașaportul la brutărie, zic statisticile actuale, cu conglomerat de porumb. Generația de Aur?! Nu e decât un județ până în R.S.Bulgaria!

„În Republică, omul se rădică

La vrednicia sa deplină,

Fie de viță mare sau mică

Aibă avuție multă sau puțină,

Totuși asemene drepturi are

Ca acela care este mai mare”

 Pentru moment opoziția nu prea are succes. Majoritățiile versate trec de partea noului minister. Că din 89’nu s-a ajuns la nicio convingere, ci la un cor de frământări. Fiecare guvern a generat ceva și sunt și-nvingători și învinși, în rest, în masa populară se duc lupte „interstiții” rurale. History followed its course. Even without them. Ce avem noi de zis! Nu ne conving noile idei informatice, că nu trăim la vagonet în mină, ba locul II și III, America și Japonia după Germania, primii la cercetare în lume. Avem nevoie de mașini de calcul solide, nu parasolare sau pe baterii! Că binențeles țara nu se-mbogățește, n-are carte de muncă la O.S.I.M. (București).

Trebuie să fii „rătăcit” între 1-10 milioane de dolari să-i împingi geniile în Europa când fabrica noastră elecromecanică se făcu praf! Oamenii ăștia îi cred vinovați, că există o mână de oameni specialistă numai în domeniu. Ne mai mirăm la contribuții, nu ne mai mirăm că ăștia au fost dați afară din țara lor și-au venit la noi visând pământ în legea internațională. Eu nu-i suport! Să ne lase „caracatița oceanică” „mașina noastră de calcul în pace” că nu suntem „celenterate”. Și pâinea de secară și graham!

Mâine o să fie senin și soare, nu plouă, nicio aversă pe viitor! (Radu Magda – Călimănești)

 

20 Noiembrie 2012

 

Despre vreme și vremuri

 

 

                                                                                                    –         articol prezentat de Xenofob Arnăutu, din Călimăneşti

–         membru al cenaclului literar AE Baconsky din Călimăneşti

 Din multitudinea de înțelesuri și interpretări, date de dicționarul explicativ al limbii române, am să mă opresc la două dintre ele pe care vreau să le dezvolt în cele ce urmează. Una are sens climatic și se referă la vremea dictată de ansamblul fenomenelor meteorologice la un moment dat, iar cealaltă are sens temporal și se referă la o perioadă de timp istoricește determinată.

Măriei sale, poporului român, i-a fost dat să sălășluiască într-o insulă latină dintr-o mare slavă, numită România, când mai mică, când mai mare, după conjuncturi istorice vitrege, respectiv favorabile, sau, altfel zis, cum au hotărât, peste capul nostru, mai marii vremurilor.

Dumnezeu a avut grijă să binecuvânteze această țară cu toate formele de relief, lăfăindu-se cu peisaje dintre cele mai mirifice, începând cu semeția munților, continuând cu dealurile gârbovite de rod ale pomilor fructiferi, cu câmpiile mănoase, întinse de-a lungul  râurilor, care-o brăzdează în lung și lat și terminând cu albastra Mare Neagră – circulă pe această temă, o istorioară de la facerea lumii. Se zice că Dumnezeu, când a făcut lumea și a ajuns la România a dictat consilierilor săi pe probleme terestre, să prevadă această țară cu de toate, cu munți, cu dealuri și câmpii, cu râuri și lacuri și să aibă și ieșire la mare.

– Ai vreun interes anume stăpâne Doamne că ești prea generos cu țara aceasta, numită România?

– Nu, a răspuns Dumnezeu, dar o să remarcați, în compensație, cu ce fel de popor am s-o populez!

Oare Creatorul se ține de șotii, sau a luat-o la modul serios? În cele ce urmează, vom încerca să găsim răspunsul la această întrebare.

Vecinii din cele patru zări ni i-a așezat tot EL, nedându-ne posibilitatea să-i alegem. A fost extrem de generos cu noi și în ceea ce privește subsolul; adâncurile pământului ascunzând o paletă foarte variată de zăcăminte metalifere și nemetalifere, care mai de care mai valoroase. Toate acestea nu puteau lăsa indiferenți pe vecinii din prejmă sau de mai departe, care au jinduit de-a lungul zbuciumatei noastre istorii și mai jinduiesc și astăzi să se infrupte din aceste  bunătăți.

„Împărați, pe care lumea nu putea să-i mai încapă

Au venit și-n țara noastră, de-au cerut pământ și apă

Și nu voi ca să mă laud, nici că voi să te-nspăimânt

Dar cum veniră, se făcură toți o apă și-un pământ!”

Așa glăsuia Mircea în versiunea Scrisorii a III-a eminesciene care, în modestia lui, nu dorea decât să-și apere sărăcia, nevoile și neamul, în fața trufiei sultanului venit la gurile Dunării, cu intenții de expansiune ale imperiului otoman și peste aceste meleaguri. Că Dumnezeu s-a folosit de legea compensației în complexul act de creație, rezultă și din exemplul pe care ni-l oferă poporul japonez cu care a populat Țara Soarelui Răsare, o țară arhipelag fărămițată, în mii de insule și insulițe pe un teritoriu între pământ și ape cu o bogată activitate tectonică. Nu este zi în care să nu se înregistreze cutremure de diverse intensități iar subsolul Japoniei nu are nimic important de semnalat. Să vedem ce popor i-a hărăzit Dumnezeu acestor ținuturi. Poporul japonez este un imens stup de albine cu deosebirea că rolul reginei-matcă este luat de împărat. Iar împăratul s-a adresat națiunii, cerând poporului și fiecărui japonez în parte să-și pună mintea la treabă, să folosească la întreaga capacitate materia cenușie, inteligența, ca unică materie primă disponibilă, altminteri, șansele de supraviețuire ca neam și popor sunt minime în vitregia acestor locuri.

Și acest popor harnic, fără egal, cu o dăruire totală și necondiționată spre muncă, împinsă efectiv până la sacrificiu, nu s-a lăsat rugat de mai multe ori și a procedat întocmai cum i-a rugat împăratul. În treacăt fie spus că japonezii au un cult cu totul și cu totul special pentru împărat încă din fragedă pruncie. Pentru ei, împăratul este ceva sfânt, este locțiitorul de drept a lui Dumnezeu pe pământ. Ce a rezultat din acțiunea scormonirii creierului, a reprezentat un adevărat miracol și pentru ei și pentru restul lumii. Au revoluționat tehnologii dintre cele mai diverse, de la electronică la telecomunicații, de la cibernetică la calculatoare, de la minicomponente indispensabile tehnologiilor moderne la roboți inteligenți și extrem de meticuloși în execuția unor operații pe cât de diverse pe atât de complexe. Mai există astăzi un domeniu în care legea să nu fie făcută de computer ? Informarea cvasicompletă și rapidă pe Internet, aproape că a transformat biblioteca în ceva desuet. Vehiculele terestre, aeriene, navale sau spațiale sunt pilotate automat, poșta electronică duce mesajele noastre cu viteza gândului, productivitatea muncii a crescut galopant în condițiile în care computerele conduc procese tehnologice dintre cele mai complicate și țin evidența financiar-contabilă a marilor companii multinaționale.

Profiturile sunt uriașe. Și în toate acestea tonul a fost dat de Japonia, care are cel mai înalt ritm de dezvoltare din lume și se menține de foarte multă vreme în topul marilor puteri economice mondiale. Concluzia aproape că se desprinde de la sine! Într-o analiză, oricât de superficială ar fi, distanța care separă România de Japonia este uriașă. Și nu mă refer deloc aici, la distanța geografică. Cu toate că vremea a fost net favorabilă țării noastre, vremurile au fost acelea care au precumpănit și au înclinat decisiv balanța în favoarea niponilor. Determinantă este calitatea locuitorilor care populează aceste regiuni atât de depărtate dar și atât de diferite, calitate definită prin hărnicie fără margini, ordine și disciplină socială autoimpusă, devotament, perseverență, conștiinciozitate exemplară, temeinicie, inventivitate, spirit de sacrificiu. A avut poporul român vreodată aceste calități? Răspunsul este greu de dat! Probabil că o parte dintre ele le-a avut și le-a și demonstrat atâta vreme cât și-a păstrat ființa națională, într-un stat unitar, de sine-stătător, împotriva tuturor vicisitudinilor vremurilor trăite de-a lungul milenarei noastre istorii.

Firește că a avut o bună parte din aceste calități altminteri nu ne-am putea explica puternica dezvoltare economică a României interbelice, când erau alte vremuri. Bunicii noștri se bat și dincolo de mormânt cu cărărmidă-n piept că au dus România pe niște culmi nemaiîntâlnite până atunci și nici de atunci încoace. Ne aducem aminte cu plăcere dar și cu nostalgie că pe vremea aceea, prețul european al grâului se stabilea la bursa din Brăila, leul era puternic și se lua la trântă cu francul și cu marca, iar Bucureștiul era micul Paris. Ajunserăm invitați la masa bogaților Europei și ne învârteam în cele mai selecte cercuri. La scara istoriei, această perioadă fastă a fost ca un vis frumos pentru noi. Nu ne-a fost însă dat să visăm frumos într-o realitate pe măsură, pentru că a venit războiul, care a complicat, peste măsură, lucrurile, schimbând din temelii, pentru noi, vremurile, adică ordinea economică, socială și politică a țării. Nu trecuse decât două decenii de la făurirea României Mari și de la reîntoarcerea la Patria-Mamă a două dintre fiicele ei – Basarabia și Bucovina de Nord – când, în urma unei înțelegeri rușinoase, intrată în istorie sub denumirea de pactul Ribbentrop – Molotov, aceste două provincii-surori, au luat din nou drumul bejeniei, fiind reînglobate la fosta Uniune Sovietică, demonstrând, încă o dată, că în istorie dreptul forței a primat în fața forței dreptului. La nici două luni distanță o catastrofă, poate și mai mare se abate asupra țării. Prin odiosul diktat (scris cu kapa) de la Viena, din 30 august 1940, partea de nord a altei surori din timpul României Mari și Mame – Transilvania – o suprafață de cca. 50 000 km pătrați, este alipită la Ungaria.

Urăsc cuvântul ultimatum! Acest halucinant cuvânt, pe cât de imperativ pe atât de anacronic, nu are ce căuta la stabilirea raporturilor dintre state. Și totuși așa s-a scris istoria pentru noi! În urma a două ultimatum-uri ni s-a comunicat – peste voința noastră – că, pe rând, trei provincii au fost smulse din trupul țării și alipite la teritoriile altora!

Dintr-o țară mare și rotundă ca o pâine ne-am ales cu una în formă de șoșon. De ce și mai ales cum a fost posibil? Greu de găsit un răspuns, în măsură să satisfacă generația de astăzi. Războiul, în care noi intrasem, a inflamat într-atâta situația economică și politică a Europei, tensionând relațiile dintre state, determinând reacții dintre cele mai neașteptate și mai extremiste. Situația politică internă nu era cu nimic mai prejos. Garda de fier, susținută de Germania, ridicase capul. Legionarii au înlocuit legea cu fărădelegea, instaurând haosul în țară. În acele momente, poporul român s-a pomenit singur, izolat în acțiunile sale, fără niciun sprijin din afară.

 

 

File din istoria locală – cu dr. Gh. Mămularu

Călimăneștiul și cei patru voievozi

                –         Călimăneștiul se află în depresiunea Jiblea – Berislăvești la poalele munților Cozia și Năruțu, pe cursul mijlociu al Oltului în partea sudică a defileului Turnu Roșu-Cozia, la o altitudine de 280 m. Are o suprafață de 43 km pătrați și o populație de 7291 locuitori (în anul 2011). Este o localitate mică, dar bogată în istorie și izvoare minerale.

              –         În perioada Evului Mediu, Țara Românească a avut mai mulți voievozi care au condus-o, dar dintre toți, doar patru au avut legături cu Călimăneștiul și au lăsat drept moștenire monumente istorice valoroase.

 Cine au fost acești patru voievozi ai Țării Românești și ce „moșteniri” ne-au lăsat nouă, urmașilor? Iată care sunt:

 1. Radu Voievod (1377-1383) care a ctitorit Mânăstirea Cozia Veche

2. Mircea cel Mare (sau cel Bătrân) (1386-1418), cel care a zidit Mânăstirea Cozia

3. Neagoe Basarab (1512-1521) care ne-a ctitorit Schitul Ostrov

4. Radu Paisie (1535-1545) care a ctitorit Bolnița Cozia

Moștenirile lor sunt cele patru lăcașuri de cult situate în Călimănești, pe malul drept al Oltului. Rolul lor principal a fost acela de a păstra și promova credința creștin-ortodoxă a strămoșilor noștri. A încercat Doamna Mara, soția lui Mircea cel Mare, să introducă la Cozia catolicismul, dar n-a reușit. S-a impus de la început ortodoxismul Voievodului Mircea și a lui Nicodim de la Tismana.

Un mare rol, mai ales Mânăstirea Cozia, l-au avut în cultură și în învățământ. Aici, la Cozia, în anul1415 funcționa prima școală. Și tot aici, s-au ivit la începutul sec. al XV-lea primele lucrări de literatură veche ale lui Filotei Monahul. Dar mânăstirile voievodale au jucat și un rol de apărare împotriva dușmanilor din afara hotarelor: turci, austrieci etc. Datorită importanței lor religioase și cultural-artistice, unele dintre ele, în special Mânăstirea Cozia, au fost vizitate de numeroase personalități din țară și de peste hotare.

De-a lungul secolelor aceste mânăstiri au avut parte și de vicisitudini: războaiele cu turcii, ocupația austriacă (1718-1739), războiul ruso-austro-turc din 1788. Revoluția lui Tudor Vladimirescu din 1821 și cele două războaie mondiale din sec. XX. De-a lungul vremii acestor mânăstiri li s-au făcut și unele reparații arhitecturale și picturale, la unele s-au adăugat pridvoare și s-au construit paraclise.

În cele ce urmează vom prezenta câte ceva din viața și activitatea acestor patru voievozi.

Radu Vodă (1377-1383)

A fost fiul lui Nicolae Alexandru Basarab (1352-1364) și al Doamnei Clara Doboka (a doua soție). Radu Vodă a fost căsătorit de două ori: din prima căsătorie cu Doamna Ana a rezultat un fiu Dan I (viitorul voievod 1383-1386). Din a doua căsătorie cu Doamna Calinichia s-a născut tot un băiat, Mircea (viitorul domn Mircea cel Mare 1386-1418).

Radu Vodă n-a recunoscut suveranitatea regelui Ludovic de Anjou și a pierdut stăpânirea asupra Amlașului și Făgărașului, dar a stăpânit partea de răsărit a Banatului de Severin. În anul 1372 Radu a fost asociat la domnie cu Vlaicu Vodă, fratele său. El a fost ctitorul mânăstirilor: Tismana, (1378), Cozia Veche, Cotmeana, al Schiturilor Jgheaburi (Vâlcea) și Negru Vodă, a Bisericii Vechi din Râșnov (Brașov). A înzestrat Schitul Brădet și Biserica Domnească din Curtea de Argeș. A susținut financiar mânăstirea Cutlumuș de la Muntele Athos. Tot lui i se atribuie ctitoria bisericii Mânăstrica din Serbia. În timpul domniei sale au fost înființate episcopiile catolice de la Severin (1380) și de la Argeș (1381). A murit în anul 1383 și a fost înmormântat la Biserica Domnească din Curtea de Argeș.

Ctitoria sa, Mânăstirea Cozia Veche, se află în partea de nord a Călimăneștiului, la circa 1 km amonte de ctitoria lui Mircea cel Mare. Biserica este așezată pe o terasă la poalele Muntelui Basarab, între malul drept al lacului de acumulare al Hidrocentralei Turnu și Șoseaua Rm. Vâlcea – Sibiu. În documente este cunoscută și sub numele de „Schitul Ioan de la Piatra” și are hramul „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul” (24 iunie). Tradiția ne spune că această mânăstire a fost construită înaintea ctitoriei lui Mircea cel Mare de către tatăl lui, Radu Voievod (1377-1383) și ar fi fost prima așezare monahală de pe Valea Oltului. C.C. Giurescu ne precizează că la Cozia „Radu a făcut lăcașul cel vechi, cunoscut de popor sub numele de „Cozia Veche”. Către sfârșitul sec. al-XX-lea, în perioada 1996-1998 a fost reconstruită de inginerul Ion Mihăilă, șeful șantierului Hidrocentralei Turnu împreună cu arhimandritul Gamaliil Varda, starețul Mânăstirii Cozia (1959-2000) și a fost sfințită în ziua de 14 octombrie 1998 de P.S. Gherasim Cristea, episcopul Râmnicului.

 

Mircea cel Mare (1386-1418)

S-a născut în anul 1355. A domnit pe tronul Țării Românești 31 de ani, 4 luni și 7 zile (Acad. Ștefan Pascu). Despre faptele sale de vitejie, de iscusit diplomat, gospodar, ctitor de biserici, etc. găsim numeroase relatări în documente şi cărți. Mai puțin însă se cunosc aspectele din viața personală și din familia sa.

Părinții: tatăl a fost Radu Voievod (1377-1386) care a fost căsătorit de două ori, mai întâi cu Doamna Ana din care a rezultat Dan I (viitorul domn Dan I 1383-1386) și apoi cu Doamna Calinichia care l-a născut pe Mircea cel Mare (1386-1418). Doamna Calinichia a fost dintr-o familie boierească din dreapta Oltului; ea avea proprietăți în Oltenia și o moară la Bistrița de Vâlcea și satul Peștișanu în județul Gorj  pe care le-a hărăzit Mânăstirii Tismana.

Frații și surorile lui Mircea: Dan I a fost frate cu Mircea numai după tată. Dan I a avut câțiva copii; unii erau pribegi în străinătate în timpul domniei lui Mircea pentru că nu se împăcau cu doamna unchiului; unul dintre ei, Ioan era la Raguza în 1387, iar Dan al-II-lea, deși a luptat alături de Mircea în oastea lui, s-a dus mai târziu la Constantinopol și a rămas acolo. Se crede că Vlad Uzurpatorul tronului lui Mircea în perioada 1395-1397 ar fi fost un fiu al lui Dan I. Mircea a mai avut un frate N.Stoica și o soră al cărei nume nu se mai cunoaște. Această soră s-a căsătorit cu Roman I, domnul Moldovei (1391-1394). Din această căsătorie a rezultat viitorul domn al Moldovei Alexandru cel Bun (1400-1432); deci acesta din urmă a fost nepot de soră lui Mircea.

Mircea a avut două soții legitime: Doamna Ana, prima soție și se presupune că ar fi o băștinașă dintr-o familie boierească din țară. A doua soție a fost fiica unui nobil maghiar și era de credință catolică. Avea proprietăți în Ungaria pe lângă lacul Balaton. Se numea Doamna Mara și și-a adus contribuția la ridicarea bisericii catolice „Sf. Maria” din Târgoviște, a cărei existență este atestată din1417.

Copiii lui Mircea din cele două căsătorii: el a avut mai mulți copii legitimi. „Dar el având adesea legături în afara căsătoriei, ne spune cronicarul bizantin Laonic Chalcocondil, a lăsat nu puțini fii nelegitimi în Dacia, care după moartea lui s-au apucat să lupte între ei pentru domnie”. Îstoria însă a consemnat numai pe cei care au domnit:

1.Mihail (31 ianuarie 1418 – august 1420) fiu legitim rezultatdin căsătoria cu Doamna Mara. A fost asociat la domnie de tatăl său înainte de 27 decembrie 1391 și până la moartea lui Mircea (Const. Razachevici).

2.Radu al-II-lea Prasnaglava (chelul sau pleșuvul), fiu nelegitim, a domnit în perioadele mai – noiembrie 1421, vara anului 1423, toamna anului 1424 (înainte de 10 noiembrie 1424), mai 1426, ianuarie – primăvara 1427.

3.Alexandru Aldea (februarie 1431 – decembrie 1436), nelegitim

4.Vlad Dracul (decembrie 1436 – toamna 1442, primăvara 1443 – decembrie 1447), fiu nelegitim, a fost tatăl lui Vlad Țepeș.

Mircea a mai avut două fiice: una din ele al cărei nume nu se cunoaște, a făcut parte din haremul sultanului Musa (1411-1413), fiind dată chiar de tatăl său, ne spune cronicarul turc Mehmed Nestri. O altă fiică, pe nume Ana a fost căsătorită cu marele celnic Radic, dregător al despotului sârb Ștefan Lazarovici (1389-1427). Mircea a consimțit la această căsătorie din motive politice pentru a realiza o alianță antiotomană.  Continuarea în numărul următor  (Dr. Gh. Mămularu – Călimănești )

62 comentarii
  1. Asa ca sa nu-i scapati din ochi, romanii si romancele c-au distrus, pe Teodosie, de la Tomis!…sunt lepadaturi, filmate, in Consortiul National Adevarul, cu A.G, cu tot!..va speriati, ca nu stitim Meseria, da , Io! 80 ani!……ca Rusia este Imperiu, cu Thalassee, cu tot….de dilariile nemtilor, din Reconstructia pe Mileniu, ca si-au distrus Tara!…ASa cred!….

  2. De unde Bani!-Articol?!…..

    De unde palisade?!…de unde carnasieri?!…..Daca, ne-am gandii, la saracii oameni, care muncesc,la bijuteriile, rare, art-deco, am vinde Inelul de aur din nas?!….
    Pretul aurului, a sarit!…Bijuteriile sunt ale Diavolului, a spus cineva, candva?!….
    chiar ma gandeam, ce ,, Piept nobiliar am avea!?….daca sticlutele argintate,ar sarii, de pe snuruletul de elastan, din mers?!…..Pieri!…
    Daramite, aurul falsificat, al lui Nea mItica Caragiale,care explica ofuscat,la cadera bumbului, din cureaua pantaloniilor….
    -ce cacaritiu! Doamne!ce cacaritiu!…..-factori, alogami, andogami, si exogeni!……

  3. Istoria dupa Patriarhul Gala Galaction!

    Dadeau, Hultanii, roata, sa infasce cu ghearele, copilul, din cuibul de craci, de pe stanca!….ca era al dracu prost, nu- s-a invatat, sa-si puie usa, nici dupa sperietura,dadea vina baiat, ca sufera, de plata, pacatelor, pe 7 generatii, dupa ma-sa!din Adam!….

  4. Biblie!…asa ca ca! ce-mi Poftesti?!Domnule?!….

  5. Ca era, intr-o surpatura de stanca!…..

  6. Furturile-Articol-2016

    Am, aflat, online, despre, desfiintarea, a cca.30 de specializari de facultati, din tara, din Carta -UB-UBB-IASSY.
    La Particular, trebuie sa fii bine informat, din punct de vedere al Resortului, republican.,roman,Chiar, ne costa, niste sume, asa niste specializari!….Departajare!…..nu ne permitem, din buzunare de romani,Prea bune!…..
    Adevarati!Pelasgi!…uite 25 Octombrie, este Ziua Armatei Romane!.
    La UPIT-filologie, teologie, la Alma Mater-comercialul,la UB-geografie, la Iasi-a aparut Reforma.La canal, la Galati, va asteapta DL,Ponta!cu bratele deschise!
    Din Popor!…….

  7. Despre Sola Scriptura-Articol

    Am fost cursant, al acestui Institut,evanghelizator, in Turism,Turismul,este Comerul,primul Pas al Omenirii, spre Inalte Frontispicii.Am primit Mandala Bisericeasca!…..
    Hai sa nu ne priponim cu Secta(betrhen-numismatice-scriitorul de stat-America)!…..ca este Matematica metoda Inductiva, si Per Effectus,Te plateste, din banii tai,ii pastrezi,sa ti-i ia ei, Cu restul!….
    Brancusi-armurier chimist,a fost , mintit de nazism,numai dupa simpla incursiune in afara Granitei.Si-au distrus Istoria!….fabriciile, centrele Evului Mediu!……

  8. Sola Scriptura-CP 185 OP1 Craiova,jud.Dolj,Cod Postal200850
    tel0769001762
    De ziua Cocorului!….

  9. Mancarea, cea de toate zilele-Articol, juvenalic, cu mercuralii!….poate!…daca cineva, nu s-a apucat de Giumbarale in fostul regim!….
    Explic! era alta clima, alte retete, si sigure, acum suntem gelateri-cofetari-toti!…
    Avem Frigidere Electrolux Suedia
    AB Electrolux, Romania S.A
    Adresa-BVD.Aviatorilor,nr-41,011853 , Bucuresti,sector 1,Romania,telefon+40.21.2224736
    http//www.electrolux.ro
    Profil-Reprezentanta Romana a Companiei Suedeze
    Vinde-echipamente profesionale,pentru bucatarii,spalatorii si frigorifice,aragaze de uz casnic,5 ani garantie.
    frigidere,congelatoare,electrocasnice gatt,masini spalat vase,uscatoare rufe,masini spalat,aspiratoare,electrocasnice mici,oale, cratiti,consumabile,accesorii,aer conditionat si purificatoare.
    Harta-Vest-calea Victoriei
    -fac,Geografie
    -str.Batistei

    Sud-str.Negustori
    -str.Popa Soare

    Nord-cartierul Armenesc

    Centru-Calea Mosilor

    Travers-nord-vestic-sud-bvd.Hristo

    Est-Institutul Geografic

    Map 105 Google!…..

    Succes-la Plachia de coca cu mere!..(pop)!….

  10. Idei de Afaceri-acestia tineri, cauta indianistica, imbogatirii ecologice, cu biogaz, ca face mai bun focul de guano, ceaiul, este rentabul, ne immbogatim,trecu Ziua Boului, acum are mandrie1..Boul Apis!…este in religie, nu vaca indiana!….

  11. Raspuns-rezumat la Eseul Alexandru Soljentan, scrisoare epistolara de Floralii

    Urme in timp
    Jean Yves Conrad-Romania la km 0.

    N-as dorii scumpul meu amic sa te derutezcu genul romantic in clipa in care n-am putut uita dulcea Oltenie nu vreau sa insir lacune as dorii credibilitatea si savoarea apelor nedefinite ale inconstientului cristalizat in cuibar rotind de vremuri.Nu apartin tinerimii spiritul ma trezeste din timpuri stravechi in tremor la viata.Eu sunt romanca si doinele clocotesc in inima mea.M-am trezit poate in timpurile Babilonului cand Veghetorii ma indemnau la scrierea de texte pentru a zugravi epoci noi sau chiar…pierdute.Unde mi-a fost sufletul?! Unde mi-a fost inima?!…scriu urme in timp! Am fost eu?! sau poate umbra mea?! Oglinda!…Poate de la Brancoveanu, incoace!…am obtinut o crisalida pe care o sterg de praf in urna ma identifica in acel elan al tineretii care a urcat in vechi artere precum cantarile de Inviere pentru a intruchipa Pasarea Phoenix!Ardenta! Acolo in creuzet mi-am sanctificat inima!Ce poti sa stii!…Am trait in lumi paralelesi poate acea mreaja a doruluiiubite cititor m-a facut sa tresar sa-ti scriu sa-ti ofer o raza o chemare o menire pe cale!..Invincit! Sic gloria transit mundi!Sufletul meu se trezeste spre chemarea soarelui.

    etcetera……Smaragda Nereea-2017

  12. CeainicLeanna. permalink

    Muntele Taciune-Foarfeca, Frunti.

    Eh-na-na, in codru, verde,
    Astaroth si Bloody Mary,
    Canta pasarea Rock, vesel,
    Muntele Taciune, vesnic!.
    Infloresc, la Mesa Neagra,
    Valachia de Pazzi, in lume
    Targ traditional, agricol,
    Unde Ielele-s iude!…
    Muntele Taciune, Rock,
    Nave extraterestre, poarta,
    Unde a deschis, o poarta,
    Nava-i muntele, Taciune, vesnic!……
    Fiinte, intergalactice, intre stele,
    Au pierit, intr-o multime,
    Dam, cu Sortii, in Aratare,
    Fumul alb, in Muntele Taciune!
    4 luni, in Seceris, si poemul din Sihor,
    Fantana,lui Iacob, frate,
    Campul, alb, de grau, roditor!…
    Imi, dai, apa, cu canaua,
    Izvorasc, cuvinte, vii din tine,
    Cand sa plece, in Galileea,, A auzit, ca multi se boteaza, si cred in Tine!…
    Multumiti, de Aratare, immultim, vinul in Bute,
    Pestele, si paini, catailor,
    Dar, nu ne lepadam, de Tine!…
    Ce a zis!..a zis, frate, fiica lui Dumnezeu, este,
    Vine Gheorghe, la Taciune,
    Noi, ca agricultori, in pacla,
    De Gheorghe, Karslidas, Drama.
    Santem, in Sarbatoarea Secerisului,
    Si sarbatorim, Gaina,in Cana,
    Ca in Nunta, vietatilor, eminesciene, eterne!….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

COZIA-INFO

Un site de prezentare al publicatiei Cozia-Info

Ing. Mircea Stanculescu

"Prefer sa deranjez cu adevarul, decat sa fac pe plac cu lingusiri !". (Seneca)

%d blogeri au apreciat: